Cu atatea filme proaste trecute prin fata ochilor, am si uitat ce inseamna sa vezi un film care transmite emotie cu adevarat. Produs in 2004, filmul a ajuns sa fie privit de mine abia in 2008, cam rusinoasa treaba.
Filmul este o privire in interiorul unui suflet plin de emotie, al unei persoane inapte fizic, Amenabar aduce in prim-plan antitezele etern prezente in culturile lumii, judicios marcate in film: moarte-viata, fiinta-nefiinta, dragoste-ura, intelepciune-prostie; probabil ca sunt mai multe, dar acestea mi s-au parut evidente.
Este povestea unui om care isi doreste propria moarte pentru a se elibera: "The real-life story of Spaniard Ramon Sampedro, who fought a 30 year campaign in favor of euthanasia and his own right to die". Pus in imposibilitatea de a decide asupra propriei existente, Ramon apeleaza la justitie, apeleaza la familie, la prieteni, pentru a fi ajutat, insa este blocat permanent de frustrarea umana de a accepta moartea ca pe o realitate, ba chiar ca pe o realitate salvatoare.
iunie 29, 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
rusineee.. rusine.. eu taman zilele recute mergeam prin oras si ma gindeam "temperatura aerului, apa din dimbovita, culoarea cerului.."
si cind te gindesti ca is atitea filme bune din 1974 de exemplu, din care cred ca na-m va-zut nimi-c
dada, la mine hardu geme cu o colectie de vreo 250 de gb de asemenea filme, tre sa-mi fac timp.
Super filmu'.
Dar te baga in gruz minim pe vreo 2-3 zile...
dear (se aude ca spus de mrs doubtfire (?))
cautam mar adentro si am ajuns aci
pavka, voi sa folosesc ffpilffv pe un slide despre inteligenta emotionala :)
pe cine sa citez?
mare multam
Io
Trimiteți un comentariu