uneori trebuie să puţi,
ba chiar uneori trebuie să poţi să mai puţi...
un exerciţiu de tine, un exerciţiu de pot
uneori e la fel ca şi când ai plânge,
deşi simţi nevoia să te ascunzi de oameni când plângi,
tu totuşi plângi în lumea mare,
plângi în faţa tuturor.
-Ce mamă de bataie ţi-aş trage dacă ai fi pe mâna mea, se gândeşte vânzătoarea de bilete privind atent copilul care jinduieşte după o îngheţată la buticul cu minuni, maică-sa abia de reuşeşte să-l caţere în autobus, dapoi să-i mai ia îngheţată...
Bocete peste bocete, fiecare plânge de la ceva, odată şi o data cineva va plânge pentru ceva, ce mai, o întreagă daravelă cu plânsul ăsta plin de noimă, e bine că nu prea poate fi teoretizat, se usucă repede petele de la plâns, ori nu, cine ştie de la ce-s bocetele.
Probabil că un anumit tip de bocet nu se spală niciodată, e la fel cum unii oameni put permanent, oricăt de mult nu s-ar spăla, ei oricum put, un fel de putoare eternă a unui corp omenesc.
La scările aglomerate era copilul aglomerat, pe lângă faptul că puţea îngrozitor, el mai şi bocea îngrozitor, "fiecare cu bocetul lui" şi e pe bună dreptate expresia.
fiecare pute,
fiecare boceşte,
fiecare are nişte scări,
fiecare are nişte poveşti,
dar nu fiecare pute,
din păcate pentru acest fiecare, dar câteodată e bine să puţi
fck
eu put.
Cerberus