noiembrie 18, 2009
de furat am mai fura
februarie 26, 2009
Ordine Mondială sau Haos Local
Fie că-i ordine sau haos, de gen masculin sau feminin, întotdeauna a existat controlul, fenomenul dominaţiei a existat de când lumea nici nu descoperise termenul lingvistic pentru asta. Dar totuşi, lumea încearcă să se convingă, prin toate metodele existente de propagare a ideilor, că fenomenul este caracteristic secolului 20 şi implicit a celui de-abia început.
Stau pe scaun cu discursul lui Obama în ureche, fuck, iarăşi este impecabil, iarăşi fiecare propoziţie este cizelată până la ultimul detaliu. Parcă aş avea teoria argumentării pusă în practică şi mi-aduce aminte de şcoală: ethos - pathos- logos, e prea perfect, este utopic de perfect. Dacă prima dată, când l-am auzit pe negru vorbind, eram extaziat şi arătam cu degetul la el şi spuneam "uite aşa se face!", acum mă conving cât de fals este.
White House cică e White Barrack acum, aşa se rânjesc rasiştii la noua formulă guvernamentală din state; ieri primisem încă un filmuleţ haios din seria "Fiţi atenţi! suntem manipulaţi", iar asta mi-a adus aminte de seria de filme care circulă prin milioane de calculatoare la nivel mondial, fie că e vorba de Zeitgeist, Farenheit 9.11, Adendum, sau documetare despre Illuminati si tot felul de cercuri secrete, Francmasonerie bla bla bla.
Iar filmele astea nu sunt proaste deloc, ci doar omit un mic detaliu: ele nu se adâncesc în istorie, niciunul dintre ele nu trece in spatele istoriei mai mult de secolul 19 (poate zeitgeist, dar şi atunci ca să facă referinţă doar la religie), iar asta eu cred că ar face o "iluminare" destul de bună. (iar s-au ridicat congresmanii americani în picioare şi îl aplaudă pe Obama, Obama iarăşi laudă naţiunea americană, pot să mă pronunţ: în mare parte structura argumentativă seamănă perfect cu modelul lui Hitler: naţiune, naţiune, naţiune :& lipseşte război, război, război (încă lipseşte)) Dominaţia asta mondială, toţi se pişă pe ei şi tremură de paranoia, dar ea a existat de când a fost inventat tribul. Imperiile, oricare au fost ele, sunt modele clasice de dominare, şi întotdeauna a existat un grup restrâns de oameni care au controlat tot, în special banii, este evident. Prostia cea mare e că: sub tremurul ideii de democraţie, care de fapt nu există nicăieri, pentru că este un sistem utopic, idilic, fantasmagoric, imposibil de realizat pe pămînt, oamenilor le este greu să recunoască că sunt dominaţi de un şef, fie el şi planetar. Unde ar fi problema atunci? există organizaţie care nu are şef, manager, sau oricum s-ar mai numi?
Răspunsul este nu, nicimăcar Kolhozurile nu puteau exista fără şefi. ( acum Obama vorbeşte de resurse: tineretul, desigur că vorbeşte mai bine decât Voronin, e şi mai convingător)
Revin la vorbele unei prietene: "îţi dai seama ce PR a fost făcut pentru evrei din moment ce au fost ponegriţi şi s-a spus mereu că domină lumea cu sistemul lor bancar? iar evreii pot să nu aibă nimic în comun cu asta, ei oricum rămân dominatorii financiari mondiali în mintea oamenilor, jidanii" o da, oare ce PR se mai pregăteşete acum?
desigur că banii şi puterea n-au fost niciodată îndeajuns (americanii din congres sunt iar în picioare, aplaudă, Obama mai are câteodată nişte bâlbîieli, straniu, dar natural: Our children education must begin at home, that*s an american issue; Obama îndeamnă americanii să ascundă jocurile video de ochii copiilor, să nu-i lase la tv şi să-i pună la învăţat) nice, nu?
Iar în Moldova e campanie electorală, ethos-logos-pathos ;)
august 12, 2008
august 11, 2008
august 06, 2008
2 vesti bune din lumea WallStreet
2.Adidas o sa-si retraga treptat uzinele din China, pe motivul cresterilor salariale dirijate de administratia chineza, asta nu inseamna ca vom avea Adidas mai scump, ci ca vom purta haine made in Laos, Vietnam, sau India.
UPDATE: 5.5mlrd USD are pierdere AIG.
august 05, 2008
august 04, 2008
Motor de cautare Cuil unavailable, Google rules in continuare
Probabil nu s-au gandit ca vor fi chiar atat de solicitati chiar din prima zi si n-au inchiriat o ferma intreaga de servere, desi probabil ca era nevoie...
Chiar daca se scrie cuil, fonetic noul motor se va identifica prin termenul cool, cam chicios, dar totusi ramane de vazut ce aptitudini va avea in practica de cautare.
Specialistii mentionati mai sus se lauda ca au reinventat modul de indexare a informatiilor, fapt care permite accesarea unui numar mai corect a informatiilor cautate de internauti, cam asa ceva.
I trust Google, dar tare as vrea sa vad ce poate face nepotul lui vitreg Cuil ;)
iulie 09, 2008
Despre credinta si evlavie, oameni buni!
iulie 08, 2008
Incetati sa va bateti copiii in speranta ca vor "auzi" mai bine
L-a oprit insa strada, faptul ca se afla intr-un loc public l-a blocat si nu a reusit sa-si manifeste sentimentele profunde fata de copilul sau, care avea vreo 12-13 ani.
Scena a fost consumata foarte rapid si mi-a clatinat si mie picioarele, eram la vreo 10 metri distanta.
Peste 2 minute am ajuns sa stau in rand la paine, exact in spatele copilului care era sa ia o bataie in plina strada, cum numai acasa a vazut. Ma uitam atent la el, a cerut 6 paini (probabil ca sunt mai multi acasa) si vedeam cum i se umfla cutia toracica foarte rapid, necatand la incercarile lui repetate de a-si stapani respiratia, puţea a frică.
Acest caz mi-a adus aminte de copilarie, cand aveam prieteni care atunci cand isi manifestau spiritul ludic sau ambitiile copilaresti, fara autorizatie parinteasca, instinctual, isi luau o bataie apriga; inclusiv fiul cel mai mic popei, care cred că era cel mai exploatat copil din mahala.
Cu ocazia asta am răscolit niste colectii de spoturi ale diferitor campanii sociale, care au incercat sa aduca in atentia societatii violenta in familie, gravitatea acestui fenomen, si sa genereze un comportament uman fata de "oameni".
Trei spoturi: primul semnat McCann Romania, al doilea Saatchi & Saatchi worldwide, iar al treilea habar n-am de cine e facut, desi e cel mai bun...
iulie 02, 2008
Emisii de COCACA2

Deja nimeni nu se mai streseaza cand e vorba de incalzirea globala si de emisiile de CO2, sau poluare, a intrat in normalitate, ceea ce e bine, prin simplul fapt ca: oamenii nu vor muri de strez in urmatorii 5 ani, dar or sa moara in urmatorii 50 de innec, cand se va topi calota glaciara, ca nu mai are mult.
Statistic iarasi americanii o ard cel mai naspa, care emit 1000 de tone de CO2 la 5,4 secunde, indienii se nasc la fiecare 1,3 secunde, europa se lasa mai moale la capitolul asta si e ceva mai moderata, dar fara folos.
Toate datele apar la linku asta, nu trebuie decat sa misti cursoru pe harta lumii, ca sa vezi cum se nasc si mor, si cum emit marile puteri bashini de CO2 in continuu.
iunie 25, 2008
despre concedii si plecari definitive
aprilie 15, 2008
Who Killed the Electric Car sau Razboiul Petrolului
aprilie 02, 2008
martie 31, 2008
Omofantul
-ii fugarim prin safari
-ii inchidem in gradini
-le taiem coltii
-iar ei...paradox
martie 12, 2008
Vrei tu ori nu vrei, dar dupa masa de pranz inca tre sa mai lucri animalule
"Unii" cercetatori spun ca dupa oricare masa creierul intra pentru o ora intr-un fel de hibernare (altii spun ca pentru juma de ora) , fiind ocupat cu secretiile de sucuri stomacale.
Am spus "unii" pentru ca sincer nici nu stiu daca e adevarata ipoteza, dar eu, intr-un profund placebo, sunt ferm convins, dupa ce am auzit-o, ca e chiar destul de veridica, evaluarea e facuta pe propria persoana.
Poate ca oleaca de somn n-ar strica la nimeni dupa masa de pranz; frumos, in fotolii speciale, ba sa fie si lege, angajatorul sa te roage sa te mai odihnesti vreo ora dupa pranz.
N-ar fi rau, ca de altfel tre sa dormitezi pe ascuns si nu te mai odihnesti ca lumea buna si nici nu mai dai randament. Ceea ce e pacat, alt pacat decat acele 10, de fapt inca unul.
februarie 12, 2008
Valentine's preview
Cei care-s mai deştepţi îşi burduşesc buzunarele după tot felul de giumbuşlucuri vândute, iar terchea-berchea scapă de câteva zeci de roni din buzunar, poate chiar sute; na, gagica trebuie bucurată, că doar tre să-i arăţi că o apreciezi şi că dragostea ta poate să se mai materializeze din când în când, şi să-i încălzească sufleţelul, s-a săturat doar de vorbe.
Fiecare se străduieşte în fel şi chip, să fie mai original domle, să lase gura căscată la prietena lui drăgălaşă.
Varianta Pepsi m-a lăsat pe mine cu gura căscată de plăcere, sugestii bune pentru sărbători nu e uşor să găseşti la colţ de stradă.
Pregăteşte-i ceva acasă, dacă vrei să arzi, ar fi indicat sa dai foc la nişte lumânări...mai multă atenţie la printul Pepsi Max, definitiv mai bun decât fabrica de fericire de la Coca-Cola, ba chiar e şi bine targetat.
ianuarie 08, 2008
Crăciunul vechi, nou; contează?
Ieri a fost Crăciunul pe stil vechi, am primit o felicitare: "Crăciun Fericit" spunea în felicitare. Excluzând faptul că am o suspiciune deosebită faţă de sărbătorile religioase, dar am fost surprins de felicitare, eu sărbătorisem Crăciunul pe 25dec (prima dată în viaţă pe stil nou) şi prima idee care mi-a venit a fost: Crăciunul a fost deja oameni buni, demult lumea l-a uitat;
deci: în interior eu am sărit în apărarea Crăciunului pe stil nou, ceea ce m-a mirat.
Restul sărbătorilor le voi ţine în continuare pe stil vechi, inclusiv ziua mea de naştere, care este exact de Sf. Petru şi Pavel (n-are nici o legătură cu qonvingerile mele religioase; din obişnuinţă şi comoditate voi face chestia asta).
Sincer, îmi place că m-am nascut pe 12iulie, de Sf Petru şi Pavel, dacă ar fi să modifice biserica din Moldova calendarul religios, eu aş vrea să lase sărbatoarea asta la data veche: 12iulie, cel putin nu e într-atât de comercială cum e Crăciunul, ca să nu mai vorbesc de Sf. Vasile care s-a demodat şi l-au uitat toţi, l-au rebotezat în numele comerţului: revelion.
Cucks.
decembrie 19, 2007
Tzepe romanesti

Toti vorbesc despre exagerarea preturilor din Romania, iar cum pe mine ma preocupa mai mult produsele care nu se mananca, eu m-am oprit la comp-uri.
Jimara si-a luat un Mac Book Pro, la un pret diferit de cel din Romania, foarte bun pret, asa ca mi-a trezit curiozitatea inainte de sarbatori pentru preturile la produsele Mac.
Pentru orice computer Mac in Romania o sa dai cam cu 1/3 mai mult, asta e diferenta cea mai mica, dar diferenta de pret poate sa fie si mai mare.
Va spun eu: pentru un iMac de 24'' si procesor la 2,4GHz diferenta e de 1000USD, da 1 mie dolari americani, sunt sigur ca explicatie logica nu exista, Mac-ul e un trend cum spune Jimara, asa ca romanii sunt mai fraieri si dau cu 1mie de dolari mai mult, las' ca au de unde, au intrat in UE si se apropie si Craciunul.
Spor la cumparaturi.
decembrie 17, 2007
GHENAdie
Probabil că în momentul prezentării personajului Ghena lumea este oarecum oripilată: cum te cheamă?Ghena?serios? desigur că Ghena nu o să îşi dea seama din prima de reacţia noilor cunoscuţi, pentru că în Moldova sintagma "ghena de gunoi" nu e prea folosită, dar pe urmă...oare cum se simte?
Cunoaşteţi vreun Ghena în România? sunt curios ce zice deţinătorul unui asemenea trofeu...
