dragostea
nu-i ca o prajitura
de care nu ai chef
si o pui in frigider,
s-o mananci mai incolo
un ghem de cuvinte şi un vraf de gânduri
inima ei sta mişcându-se,
acolo,
în pieptul ei,
mică şi sîrguincioasă, plină de ritm...
conectată la toate aparatele ei trebuincioase:
conştiinţă,
viaţă,
văz,
auz,
miros,
toate acele aparate,
care o făceau să se mişte,
dus-întors,
de parcă ar fi putut-o ţine în mişcare la infinit...
iar ochii ei,
ochii ei jucau,
jucau şi desenau linii spre mine,
linii care mă ţineau lipit de inima ei:
să-i ascult ritmul,
să-i simt viaţa,
să-i repar auzul,
să-i intoxic mirosul,
dar niciodată să-i descopăr conştiinţa...
pentru că aparatul ăsta il ţinea ascuns,
adânc...
la fel cum îl ţineam şi eu,
undeva departe de toţi...
O să-ţi smulg o coastă,
Să-mi fac arc din ea,
Să te pot vâna...Oriunde nu te-ar pierde tălpile tale...
De iubeşti
Fă cum ştii, căci nu există reţete pentru asta
De urăşti
încearcă să uiţi cum se face asta.
Dacă ai motive serioase...
Bagăţi-le-n cur, poate scapi de ele
Dicţionarele să ştii că n-au cuprins
Iar sufletul n-are dicţionare
Dacă vrei un pachet de ţigări...
Să-ţi cumperi!
Spatele meu ,
se dezlipeşte de inima pământului...
Ochii mei,
se dezlipesc de inima cerului...
Inima mea,
se dezlipeşte de carnea mea...
Aerul meu,
se dezlipeşte de buzele mele...
Timpul meu,
se dezlipeşte de ceasurile mele...
Partea proastă, partea bună,
Partea părţii se adună...
Partea stângă, partea dreaptă,
Una p-alta se aşteaptă...
Partea ruptă, partea-ntreagă,
Vrei, nu vrei, se tot aleargă...
Partea fură, partea lasă,
Partea moare ne-nţeleasă...
Este loc de dragoste şi într-o scoică,
Sărată de saliva mării,
A fost loc de dragoste şi într-o vorbă,
Ce fără noimă grăbea să se sfîrşească,
Va fi loc de dragoste şi într-un vînt...
Care, neîmblînzit, va zgîrîia pietrele ce se usucă în tine...
discipolul regelui filosof Chanakya, l-a întrebat pe marele bărbat ce vroia să spună când zicea că poţi trăi în lume fără să trăieşti de fapt în ea şi a fost îndemnat să care un urcior plin ochi cu apă printr-o mulţime petrecăreaţă, fără să verse o picătură, sub ameninţarea cu moartea, iar când s-a întors, n-a fost în stare să descrie festivităţile zilei, pentru că trecuse prin ele ca un orb, nevăzând decât urciorul de pe capul său.
Câinele
miroase:
Aş vrea
să-ţi sărut picioarele,
Eu vreau
să-ţi sărut picioarele,
Dar
nu pentru că-mi sunt dragi,
Nu pentru că mă închin ţie
Eu vreau
să-ţi sărut picioarele...
Eu
îţi sărut picioarele,
Faţa-mi
stă lipită de picioarele tale,
Dinţii
numără falangele,
Limba
gustă degetele tale,
Eu simt
cum îţi sărut picioarele...
Fruntea mea
stă lipită sub piciorul tău,
Mâinile mele
îţi sugrumă călcâiul,
De-ar mai fi o dată
să-ţi sărut picioarele,
Aş Lua-o de la capăt,
cum ţin minte că
a fost prima dată
Când
am rămas la tine,
să-ţi sărut picioarele...