Aparat

inima ei sta mişcându-se, 

acolo, 

în pieptul ei,

mică şi sîrguincioasă, plină de ritm...

conectată la toate aparatele ei trebuincioase:

conştiinţă,

viaţă,

văz,

auz,

miros,

toate acele aparate, 

care o făceau să se mişte,

dus-întors, 

de parcă ar fi putut-o ţine în mişcare la infinit...

iar ochii ei, 

ochii ei jucau, 

jucau şi desenau linii spre mine, 

linii care mă ţineau lipit de inima ei:

să-i ascult ritmul,

să-i simt viaţa, 

să-i repar auzul, 

să-i intoxic mirosul,

dar niciodată să-i descopăr conştiinţa...

pentru că aparatul ăsta il ţinea ascuns, 

adânc...

la fel cum îl ţineam şi eu, 

undeva departe de toţi...