oamenii serioşi
dăunează grav
imaginaţiei dumneavoastră
un ghem de cuvinte şi un vraf de gânduri
inima ei sta mişcându-se,
acolo,
în pieptul ei,
mică şi sîrguincioasă, plină de ritm...
conectată la toate aparatele ei trebuincioase:
conştiinţă,
viaţă,
văz,
auz,
miros,
toate acele aparate,
care o făceau să se mişte,
dus-întors,
de parcă ar fi putut-o ţine în mişcare la infinit...
iar ochii ei,
ochii ei jucau,
jucau şi desenau linii spre mine,
linii care mă ţineau lipit de inima ei:
să-i ascult ritmul,
să-i simt viaţa,
să-i repar auzul,
să-i intoxic mirosul,
dar niciodată să-i descopăr conştiinţa...
pentru că aparatul ăsta il ţinea ascuns,
adânc...
la fel cum îl ţineam şi eu,
undeva departe de toţi...
O să-ţi smulg o coastă,
Să-mi fac arc din ea,
Să te pot vâna...Oriunde nu te-ar pierde tălpile tale...